Alivanca 2.0

Orașul Ștefănești, povesti vechi cu alivenci

Vechi târg evreiesc și important nod comercial, Orașul Ștefănești se remarcă prin urmele lăsate de cultura evreiască, punctul de trecere de frontieră și importante monumente de patrimoniu cultural și natural. De strajă stă Biserica „Sf. Parascheva” care din sec XVII veghează asupra vechiului târg.

Aici vechiul și noul se împletesc armonios, rădăcinile adânci sunt izvor pentru noi vițe și talente.

Drumul șerpuit care duce înspre Marea Nordului, cum este denumit Lacul de acumulare Stânca-Costești, ne dezvăluie o priveliște deosebită.

Ne oprim la tanti Lina care a promis că ne va găti alivancă, un preparat autentic moldovenesc, ce poate fi dulce sau sărat, care se găsea destul de des pe mesele țăranilor.

Odată ajunși la tanti Lina suntem întâmpinați de spectacolul naturii din curtea casei îngrijită cu drag și responsabilitate în ciuda vârstei înaintate. Pe langa peisajul din gradină ne-am bucurat si de vizionarea unor piese din zestrea gazdei noastre aflate în perfectă complementaritate cromatică cu florile din grădiniță.

Gazda noastră ne-a povestit despre alivancă și cum aceasta ajunsese să nu mai fie o mâncare așa îndrăgită de familie pentru că era comuna, preparatele la îndemâna și dificultatea mica făceau ca aceasta rețeta să fie des gătită.

Tanti Lina ne-a spus că pentru a face o alivancă ai nevoie de puține ingrediente: de făină de grâu, mălai și ce mai ai prin casă. A mâncat și alivancă cu jumări ca aperitiv sau fel principal, dar cel mai adesea ca și desert cu brânză dulce sau smântâna. Astăzi noi o știm mai mult ca o rețetă de desert, însă aceasta era gătită mai degrabă ca o rețetă sărată.

Pentru că nu mai simte că ar avea forța să ne gătească, a chemat întăriri; Ramona care a adus cu ea o versiune nouă a rețetei. Ramona, ne spune tanti Lina e gospodină renumită în oraș pentru dulciurile pe care le prepară. Rețeta lui tanti Lina a fost actualizată și adaptată gusturilor actuale.

Pentru alivanca noastră am mers la piață și am cumpărat brânză din vechea hală construită la 1890, care este și monument istoric. Făina, mălaiul, smântâna, ouăle și mirodeniile le pregătise deja Ramona, ajutorul de nădejde și a lui tanti Lina.

Rețeta este ușor de realizat dacă bucătăresele se pun de acord, dar în cazul nostru a fost un exemplu clar de diferențe între generații. Spre exemplu, tanti Lina nu separa ouăle, iar Ramona face asta pentru a bate albușurile bine ca alivanca sa devină pufoasă. Noi ne-am bucurat de această dinamică și am reținut că bucătăria a evoluat și gospodinele abordează diferit rețeta în funcție de resursele la care au acces și scopul final. În vremurile grele pe care le-a trăit tanti Lina mâncarea era pentru a te sătura, acum este și o desfătare. In plus, schimburile culinare si accesul la rețete inspirate din cofetăria vieneză sau pariziană e mult accelerat.

Procesul de gătire este destul de scurt, probabil de asta era la îndemâna gospodinelor și des prezentă pe mese.

Se pun pe rând unul câte unul ingredientele, se amestecă, după care se dă în cuptorul încălzit. Se lasă 40 min – 1h, în funcție de cuptor, după care se scoate și se servește după gust: simplă, cu dulceață sau cu smântână și dulceață.

Preferată de noi e combinația cu brânza dulce, smântână si dulceață. E una dintre amintirile mele prețioase cu bunica Aglae; prăjitura scoasă din cuptor, călduță, smântână rece și dulceață de cireșe amare. Cu o limonada rece, e un desert excelent și acum la masa de duminică în familie în care ne uităm la fotografii și depănăm amintiri din copilărie.