Prescurile făcute de doamna Elena pentru biserica satului Bâcu

Cu pioșenie și smerenie, cu liniște și mai ales cu o doză vădită de curiozitate pașii ne poartă astăzi către satul Bâcu, comuna Ipatele, o gură de Rai desprinsă parcă din uitarea timpurilor – un loc unde scurgerea succesivă de momente s-a oprit într-o clipită și parcă a încremenit în frumusețea absolută.

Când am ajuns, satul era animat de copiii care stăteau în recreația mare din curtea ce cuprinde atât școala cât și grădinița. În nucleul satului Bâcu, în centru cum s-ar spune, se află mai toate instituțiile importante, toate străjuite de biserica veche de aproape trei veacuri, biserică ce poartă Hramul Sfântului Nicolae. Părintele Marius ne-a întâmpinat dându-ne o binecuvântare tacită, fără ca probabil noi să realizam, dar pe care am simțit-o limpede și apoi, cu pași neîndoioși, ne-am îndreptat către casa doamnei Elena – prescurăreasa satului.

În pragul casei ce stă mândră ca un scutier între două răscruci de drumuri întortocheate o găsim pe doamna Elena care ne zâmbește matern din prag și care ne și poftește în casă, certând moale cei doi motani alintați la orice venire de musafiri. Pășim înăuntru și martore la existența noastră acolo ne sunt câteva icoane seculare care ne transmit o stare de blagoslovire. Doamna Elena se apucă a face prescurile în timp ce părintele Marius ne povestește câteva din tainele sfinte ale pregătirii acestora.

Înainte de toate gazada noastră rostește cuvioasă rugăciunea Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi, Doamne, curăță păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte curățește și vindecă neputințele noastre pentru sfânt numele tău! urmată de Amin – semn că momentul de facere a prescurilor este gata să înceapă. În făina care stă pufoasă în castron, gazda potrivește zahar și sare și apoi drojdie desfăcută în apă calduță. Apoi, doamna amesteca cu grijă aluatul și îl lasă la dospit, la cald, acoperit cu un ștergar. În tot acest timp se mai rostește încă o rugăciune (fie Psalmul 50, fie Cuvine-se cu adevărat), taină ritualică de pregătire a Sfintei Jertfe.

După ce aluatul a crescut se plămădesc prescurile în formă rotundă, se pecetluiesc cu o mărturie particulară ce-l simbolizează pe Mântuitor și se coc pănă se iau la ochi, adică până se rumenesc. La final, când acestea s-au făcut, gazda le așază cu grijă într-o tavă și le acoperă cu un ștergar pentru a se înmuia. De aici încolo este doar har dar și știință, pentru că din această pâine dospită vor apucă toți enoriașii care vor călca pragul bisericii din sat. Credința oamenilor se vede în toate cele din viața lor și, fără aceasta, nimic nu se poate preface în adevăr.