
Plăcinte și prăjituri
Cozonac moldovenesc ca la Tătăruși, plămădit de doamna Liliana
Urmând calea întortocheată prin Catedrala Fagilor, adâncindu-te prin nemărginirea vremurilor încărcate de povești cu ființe supranaturale, respirând deopotrivă și aer tare dinspre pădurile seculare, dar și miros dulceag de bun, ajungi în comuna Tătătruși. Locul este parcă desprins dintr-un roman cu un fir narativ fantastic în care fiecare clipă ce urmează lasă loc necunoscutului și uimirii. Astăzi suntem musafirii doamnei Liliana care este știută în mai toată comună pentru cozonacii pe care îi pregătește de câteva decenii. În bucătăria unde se îngână o căldură liniștitoare cu miros de flori de portocal o regăsim pe Liliana care este gata să coacă dolofani cozonaci ce vor potoli poftele de ceva dulce. Cu precădere un desert ce merge bine și la sărbătoare, dar și la musafiri pretențioși, Cozonacul de Tătăruși are câteva caracteristici aparte. În primul rând, de la a doamnei Liliana zicere, cozonacul, ca să iasă bun, are musai nevoie de timp. Nimic nu se zorește și constanța este cuvântul de bază. De la temperatură la umplutură, de la timp la ingrediente, toate trebuie să urmeze un ritm firesc asta pentru ca rezultatul final să rimeze cu „delicios”.
Facerea, ca o sacralitate culinară a cozonacului, durează cam 8 ore însă rezultatul este unul ce întrece orice măsură a așteptărilor. Prima dată se bat bine câteva ouă până au o culoare pală. Apoi se adaugă zahăr și ulei încorporându-se totul cu o energie ce frizează divinul. Cam două pahare mari de apă minerală se dau în clocot, se lasă să se răcească și apoi se adaugă drojdie cât o nucă. Se adaugă făina treptat, se amestecă bine și se lasă la crescut. Apoi, cele două tipuri de ingrediente antemenționate se unesc într-o sacră plămădeală ce are să fie un soi de corp al gătelii. Totul se lasă la cald, la temperatură constantă, minim o oră și jumătate. În tot acest timp se pregătește mândră umplutură din nucă măcinată, cacao, apă, zahăr, biscuiți pisați, esență de vanilie câteva picături și răzătură de portocală. Revenind la plămădeală, aceasta va lua calea frământării și se va „bate” bine cu făină până se simte la mână, pentru încă o oră. Apoi, ați ghicit, se lasă încă două ore în liniște, la cald. Se împarte aluatul și se tocmește foaie gata de umplut. Pe foaia întinsă se tapetează esența de rom și, apoi, se potrivește umplutura alături de bucăți de rahat. Se rulează și se leagă cu cel de-al doilea rulou plin, luând o formă împletită. Se pune cozonacul în tavă și, cu Doamne ajută, se mai lasă la dospit pentru încă două ore cu un ștergar acoperit. Înainte de a fi dați la cuptor se ung cu ou bătut și se presară cu mac sau se pot adauga jumătăți de nucă atât pentru decor cât și pentru gust. Cozonacii vor sta în cuptor minim o oră, timp în care nu se umblă la ei.
Anevoiasă ca timp, sau nu, rețeta are ceva special asta datorită doamnei care o pregătește! Cu toată veselia și energia ei minunată știm sigur că vestea nu i s-a dus degeaba în comună ca fiind cea mai iscusită gospodină. Când treci prin Tătăruși ia-ți răgaz și stai în loc cu timpul pentru a te încărca cu clipele ce le ai în fața în față cu viața!
Ingrediente:
Aluat:
– 1 kg făină
– 4 ouă de țară
– 250 gr. zahăr
– 100 ml ulei
– 600 ml apă minerală
– o nucă de drojdie
Umplutură:
– 600 gr. nucă măcinată
– 150 gr. biscuiți măcinați
– 3 linguri cacao
– răzătură de portocală
– 100 gr. rahat de fructe
– esență de vanilie
– esență de rom
– zahăr 100 gr.
Mod de preparare:
Se bat bine cele 4 ouă până au o culoare pală. Se adaugă zahăr și ulei încorporându-se totul. 600 ml apă minerală se dau în clocot, se lasă să se răcească și apoi se adaugă drojdia cât o nucă. Se adaugă făina treptat, se amestecă bine și se lasă maiaua la crescut. Apoi, cele două tipuri de ingrediente antemenționate se unesc și se frământă. Totul se lasă la cald, la temperatură constantă minim o oră și jumătate. În tot acest timp se pregătește umplutură din nucă măcinată, cacao, apă, zahăr, biscuiți pisați, esență de vanilie câteva picături și răzătură de portocală. Aluatul rezultat din maia și se va „bate” bine cu făină până se simte la mână, pentru încă o oră. Se lasă încă două ore în liniște, la cald. Se împarte aluatul și tocmește foaie gata de umplut. Pe foaia întinsă se tapetează esența de rom și, apoi, se potrivește umplutura cu bucăți de rahat. Se rulează și se leagă cu cel de-al doilea rulou plin, luând o formă împletită. Se pune cozonacul în tavă și se mai lasă la dospit pentru încă două ore cu un ștergar deasupra. Înainte de a fi dați la cuptor se ung cu ou bătut și se presară cu mac sau se pot adauga jumătăți de nucă atât pentru decor cât și pentru gust. Cozonacii vor sta în cuptor minim o oră. Se taie după ce s-au răcit. Delicios!