
Gemuri și dulcețuri
Dulceața de nuci de Hilița de la doamna Doina
Este un loc, departe de cotidian, unde nucii s-au făcut străjerii timpului. Este un moment, un anumit moment marcat de o precizie aproape matematică, unde natura se trezește ușor la viață și ne oferă roade din cele mai gustoase. Este un moment, la început de iunie când gusturile sunt rafinate și potențate de natură. În toată aceasta știință a culesului, doamna Doina știe că doar căteva săptâmâni pe an nucii se pot culege pentru o dulceață cum nu s-a mai gustat prin aceste locuri. Ne aflăm la Hilița acasă la ea, la doamna Doina, tocmai în coastele Iașului, loc ușor atemporal care este împânzit de o puzderie de pomi fructiferi: de la cireși de toate soiurile, la caiși și piersici, de la vișini și peri la corcoduși și nuci. Ar fi mare păcat ca aceste roade să nu devină bunătăți de pus pe masă în fața chiar și a celor mai pretențioși musafiri. Nucile au fost culese cu atenție, s-au lăsat la odihnit în apă și, rând pe rând, au fost luate la mână pentru a trece cu rigurozitate mai departe spre o nouă etapă în pregătirea dulceții.
Doamna Doina le știe după textură, poate chiar după greutate și, cu o exigență aparte, alege doar fructele care sunt demne să intre în compoziția dulceții. La un foc de lemne destul de iute, într-o oală care a suportat porții întregi de dulceață de nuci de-a lungul vremii, doamna Doina pregătește siropul care va lega mândra găteală. Când siropul prinde a se îngroșa, nucile se cuibăresc una câte una în dulcele nectar pentru a-și lepăda din aroma ușor amară și pentru a se face numai bune ca textură. Găteala în speță nu durează mult, însă, gospodina, stă numai cu ochii pe oală pentru a nu se afuma preparatul și pentru a nu prinde alt gust decât cel cu care atât ea cât și cei ce au gustat de ani de zile din produsele ei sunt obișnuiți. La final, când nu s-a răcit de tot, dulceața de nuci verzi va șade mândră în borcane de toate mărimile, pentru toate poftele. Este un loc, departe la lume, la Hilița, unde se face poate cea mai bună dulceață de nuci verzi din câte s-a pomenit.
Ingrediente:
Dulceața aceasta este specifică lunii iunie deoarece în iulie începe a se întări coaja și devine lemnoasă. Pentru 100 de nuci curățate bine de coaja verde, sa rămână doar culoare albă frumoasă, puse în apa rece cu un pic de lămâie imediat ce au fost curățate, se pregătește un sirop cu 1 litru de apă, 1kg zahăr tos și o lămâie de talie mare.
Mod de preparare:
Se fierbe siropul până se îngroașă și trece proba farfuriei (adică dacă punem pe o farfurie câteva picături de sirop și înclinăm farfuria, compoziția nu se prelinge) apoi adăugăm nucile scurse și le fierbem împreună aproximativ o oră după care punem în borcane, sterilizăm cu atenție și consumăm cu bucurie la micul dejun sau în diverse preparate dulci.