Alivencile doamnei Aurelia

La mijlocul drumului dintre Dumnezeu și omenire stă cocoțată pe coline împietrite de uimirea frumosului comuna Șcheia. Locul este desprins parcă dintr-o pictură la care se miră curioase sute de perechi de ochi, concomitent, în marile muzee ale lumii. De cum ajungi în vatra satului, o casă impunătoare te atrage prin simplitatea cromatică în antiteză cu ornamente ce ascund simboluri străbune. Deasupra intrândului o scriere mândră ne anunță că vom păși într-un spațiu de o sacralitate particulară: Atelier de iconografie. Ne întâmpină cu ospitalitate doamna Aurelia, artist iconograf, care vădit emoționată începe a ne povesti cu încântare despre meșteșugul picturii de icoane.

Atelierul expune icoane ce reprezintă crâmpeie din viața sfinților și chipuri bizantine încărcate de o emoție incomparabilă dematerializată în evlavie. Chipurile sfinților au fost alintate în auriului penelului de însăși doamna Aurelia, nume predestinat aplecării către partea estetică a artei iconografice. Mândre ca o zi de sărbătoare, purtând simbolurile reprezentative comunei Șcheia (floarea de narcisă și cea de liliac), ne încântă privirea ansambluri de porturi populare vechi formate din ii, fote și cămăși bărbătești lucrate în in. În tot acest spațiu valoarea cuvântului „frumos” capătă cu totul și cu totul alte înțelesuri.

Este o legătură specială între sacralitate și spiritualitate, între moștenire ca trecut, prezent și viitor. Sorbim cu nesaț vorbele pline de erudiție ale doamnei Aurelia și ne minunăm de valoarea ei ca personalitate ce egalează ideea de „om-tezaur”. Ne poftește să servim prânzul, să gustăm din bunătăți care mai de care mai îmbietoare ce stau aranjate pe masa mare din inima atelierului. Alivenci, sarmale în foi de varză, ardei umpluți de post, fructe, prăjituri și must care încă nu pișcă la limbă. Deopotrivă prezentă atât pe mesele boierești cât și în bătăturile țăranilor, alivanca este „entree-ul” sau „amouse-bouche-ul” autohton.

Un fel de mâncare în esență ca aperitiv, alivanca este specifică numai în zona Moldovei și a luat denumirea după o veche horă în care se prindeau la joc tinerii satului care călcau pământul cu atâta patos de sărea colbul cât colo. Rețeta este pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. Ouă ochioase de prin cuibar se bat bine cât să se aerze și să confere compoziției o textură pufoasă. Se încorporează fâină de porumb, brânză de oaie sfărâmată la furculiță, lapte bătut și verdețuri. Compoziția rezultată se dă la domolit 10 minute timp în care se unge o tavă în care va sta alivanca liniștită la cuptor vreo jumătate de oră. La fel de bună în orice fel, caldă sau rece, alivanca va face deliciul oricărei mese unde musafirii vor aprecia adevărata bucătărie străbună.

Și cum alegerile au ca bază o veche vorbă din bătrâni „Întingi în sare cu ochii la soare sau în unt cu ochii-n pământ”, sperăm că acest fel să fie pregătit și de domniile voastră fără să stați pre mult pe gânduri. Bună ne-a mai fost gazda, doamna Aurelia, și poveștile și bucatele puse cu drag de masă de ea iar vorba de tâlc spusă de dumneaei de la final v-o împărtășim cu drag: „Fericirea este să-i faci pe alții fericiți!”

Ingrediente:

• 5 ouă de țară
• cca 400g brânză de oi
• 200g făină de porumb
• 1 legătură cozi de ceapă
• 1 legătură mărar
• 200g lapte bătut
• 1 linguriță sare

Mod de preparare:

Ouăle cu sarea se bat cu telul cât să se înspumeze bine.

Se adaugă în ploaie făina de porumb, amestecând ușor de jos în sus.

Ușor se adaugă și laptele bătut, puțin câte puțin și incorporat la fel.

La final se pune brânza de oi sfărâmițată și verdețurile tocate mărunt.

Compoziția se toarnă într-o tavă mică unsă cu ulei și tapetată cu făină.

Alivanca sărată cu verdețuri se coace la 180 de grade timp de 30 de minute.

După coacere se taie în forme pătrate și se servește călduță, dar și rece.